Ca parinti, si nu doar, am aflat deja ca perioada de 0-3 ani este foarte importanta pentru…creier?pentru…personalitate?pentru…achizitionarea de abilitati? (emoticon cu fata aia ganditoare) Hai sa aflam impreuna de ce neurostiinta si psihologia dezvoltarii copilului ne atrag atentia asupra perioadei de 0-3 ani si ce rol joaca parintii, bunicii, educatorii? 

          Neuronii sunt caramizile creierului. Informatia se transmite intre neuroni printr-o regiune plina cu hormoni (neurotransmitatori) numita sinapsa. La nastere, creierul contine aproximativ 86 bilioane de neuroni cu cate 2500 de sinapse fiecare! Pana la varsta de 3 ani numarul sinapselor se tripleaza (emoticon ceva wow). Numerele acestea sunt aproximativ de doua ori mai mari ca cele pentru adulti. Conexiunile neuronale cresc si se intaresc odata cu experientele traite de cel mic, fie pozitive sau negative.  Asadar putem numi experientele ca arhitectii creierului uman. Aceste conexiuni se transforma si adapteaza pe parcursul vietii, insa ritmul cu care procesul de nastere a sinapselor se desfasoara face ca primii ani de viata sa fie cei mai semnificativi din punctul de vedere al dezvoltarii si invatarii. Cei mici invata atat de multe in doar cativa ani despre comportamentele sociale, despre emotii, despre comunicare si despre lumea inconjuratoare. 

          Insa tocmai fiindca numerele de mai sus sunt asa de mari, creierul in mod natural mai reduce din ele exact in aceeasi maniera in care mai scurtam copacii sau florile pentru a creste sanatos. El alege pentru “taiat” pe acele sinapse care sunt folosite rar spre deloc, pentru a face loc altora noi sau celor vechi de a se dezvolta in complexitate. Si astfel, creierul trece treptat de la “cantitativ” la “calitativ”.

Am observat de-a lungul experientei, ca aceasta perioada importanta este uneori inteleasa ca fiind o fereastra in care copiii achizitioneaza abilitati (in special atentia este indreptate catre cele cognitive) si apoi, dupa 3 ani, se inchide. Si de aici, multi adulti incearca sa “profite” si sa “invete” copilul alfabetul si tot felul de cunostinte ce nu sunt adaptate nevoilor acestora. 

INSA Cum spuneam mai sus, creierul “taie” in mod natural conexiunile de care nu are nevoie. Asta inseamna ca degeaba copilul are 45 de activitati diferite pe zi, el le va integra doar pe cele semnificative si repetitive. De ce repetitive? Pentru ca prin repetitie, “drumul” neuronal se intareste si cu fiecare experienta cel mic isi trage informatii noi adaugand la complexitatatea acelui drumului. 

Ce inseamna mai exact experientele?

Joaca si interactiuni umane. Atat de simplu si totusi atat de complex. Nu super tehnologii, super butoane sau cele mai noi gadget-uri. Joaca si relatii.  

Ce este joaca? Din pacate noi adultii intelegem joaca ca fiind opusul “muncii serioase”, adica atunci cand facem pauza de la invatat/munca ne putem juca. Din cauza acestei viziuni, am pierdut din vedere ca pentru cei mici chiar joaca este modul in care invata despre ei insisi si lumea din jurul lor. 

Joaca implica explorare. Atunci cand ne jucam cu magneti exploram principii stiintifice insa si atunci cand ne rostogolim, cataram unii pe altii  exploram abilitatile noastre fizice, limite sociale si invatam despre controlul impulsurilor

Joaca este motivata intrisec si…distractiva. In timpul jocului cei mici au atentia imbunatatita astfel ca orice informatie pe care o descopera in joaca se transforma in cunostinte castigate. 

Joaca este cel mai bun mod de…practica. Atunci cand se joaca, copiii se simt in siguranta si reusesc sa isi transpuna natural gandurile, emotiile, greutatile in scenariul jocului. Asa ca ei exerseaza tot felul de comportamente, feluri de vorbi de a face lucruri. 

Sa dam cateva exemple concrete (si foarte scurte caci lista poate fi extreme de lunga) de cum joaca inseamna de fapt invatare:

1. adunarile/ scaderile vin dupa ce : exploram gradina si numaram melci, investigam diverse sunete si ritmuri batand cu lingura de lemn in oale, cratiti si castroane, impartim felii de mar pentru membrii familiei de la masa. 
2. Scrisul vine dupa: stransul in pumn sau degete a plastelinei, stropitul cu sticle “fas-fas”, mazgalind zeci de bucati de foi cu forme care mai de care abstracte (fara a desena in contur evident…), dans, mers in patru labe ca si elefantii
3. Cititul vine dupa: ce ascultam sute de povesti, dupa ce ne familiarizam cum se tine o carte si explorarea imaginilor

Tyson DeGrasse spunea intr-un interviu (postat si de noi acum ceva timp) “ cercetatorii nu sunt de fapt decat niste copii ce nu si-au pierdut simtul curiozitatii si al mirarii”

Relatiile copilului cu persoanele din jur in primii ani de viata dau tonul tuturor relatiile viitoare. Destul de important nu?Acum ca si adulti daca facem o scurta pauza si ne uitam putin in trecutul nostru…realizam ca este foarte adevarat.

Desigur asta nu inseamna ca in jurul copilului trebuie sa fie numai veselie, cantece si serotonina (hormonul fericirii). Copiii au nevoie de experiente reale, de imbratisari si cantece dar si de limite impuse clar si ferm. Prea mult stres inseamna o productie excesiva de cortisol  iar asta inseamna comportamente explozive si in timp duce la distrugerea de conexiuni neuronale. Insa cortizolul intr-o cantitate adecvata are si beneficii: el ajuta copilul sa isi gaseasca metode adecvate de adaptare intr-o situatie de stres. 

Conform studiilor din psihologia dezvoltarii, relatiile din primii ani de viata ar trebui sa urmeze urmatoarele directii:

1. sa ofere siguranta fizica si emotionala. 
2. sa antreneze inteligenta emotionala: 
3. sa promoveze calmul si o atmosfera suportiva 
4. sa induca o disciplina de tip inductive (bazata pe explicatii). Din nou stiinta ne arata ca acei copii care cresc cu explicatii  in jurul comportamentelor, a limitelor ii ajuta sa devina mai constienti de mediul lor si mai prosociali (Patrick si Gibbs, 2016)
5. sa ofere modele pozitive si constructive de comportament si atitudini