Ghid pentru joaca. Partea 1. Joaca independentă

 

Ce face copilul? Adult: ”pai…se joacă, nimic interesant, arunca de colo colo niste cuburi. Trebuie sa il invat cum sa le puna unele peste altele sa faca si el ceva, un turn sau un castel”

Scopul aici este ca adultii pasionati de CE si CUM invata copiii sa inteleaga ca…ei, de fapt (in ciuda a ceea ce credem unii dintre noi -cum ca copiii ar invata mai multe – accentul fiind pus pe ”mai multe”- daca noi facem cu ei activitati care mai de care, daca i-am coplesi de carti, jucarii cat mai ”montesorri” sau cat mai tech) AU NEVOIE DE 

Spatiu adecvat 

Timp

Libertate din partea adultului

…pentru o joaca ”bună”. 

Intradevar multe s-au schimbat de pe vremea cand noi eram copii si alergam cu cheile de gat pe afara toata ziua. Am devenit părinți intr-o perioada in care informatia este efectiv peste tot. Si asta e bine, pe de-o parte, pentru ca am aflat ce de neurostiință, psihologia a devenit acum ceva normal, psihoterapia nu mai este bau-bau și multe informatii cu adevarat pretioase si utile pentru o viata mai buna. INSA partea ”mai putin buna” este ca odata cu cunoasterea a venit si frica. Ne lovim de franturi de informatii, informatii false, informatii noi interpretate ”dupa ureche”, competitia intre parinti și devalorizarea sociala a anumitor concepte precum…plictiseala, precum..”weekend-ul asta am iesit in (doar) in parcul de lângă bloc” adica timpul de CALITATE versus timp plin de activitati, cursuri optionale si jucarii. 

 Iar toate acestea au condus cumva la conceptia ca joaca este ceva ce copiii o fac intre activitatile cu adevarat importante. Adica daca se distreaza inseamna ca nu e suficient de ”academica” activitatea respectiva. Cand de fapt e invers, cu cat mai multa emotie este intr-un moment, creierul nostru o inregistreaza mai repede si pe termen mai indelungat. Emotia este catalizatorul sinapselor neuronale. Au mai condus la conceptia precum copilul este un vas gol ce trebuie umplut de catre adult cu cunostiinte. Precum si la conceptia tare gresita cum ca cu cat mai multe stie un copil (”sa facă și să zică” in special) inseamna ca acel copil este mai inteligent asadar mai de succes. 

Despre joaca am mai scris in multe randuri si o sa mai scriu ori decate ori ”prind” ocazia. 

Joaca este fundatia invatarii.

Invatarea se desfasoară prin joaca

Copiii invata prin joaca. Serios!

 O activitate de stat la masa cu o fisa in fata si numarat cu degetul un sir de 7 dinozauri si apoi incercuit care o fi cifra 7 este minunată….atunci cand nu stii ca acel copil va invata asocierea intre numere si cantitate si recunoasterea cifrelor muuult mai repede, pe termen mai lung si mai in acord cu limbajul său dacă…se joacă cu niste dinozauri (pe fiecare este desenat cu o carioca un numar) si are aranjate in spatiul de joacă 7 pesteri (una din cuburi, una din bete, una dintr-o cutie…)si in fiecare este scris un numar 1-7. In prima pestera bagi tu deja dinozaurul cu numarul 1 iar apoi ii lasam copilului aceasta invitatie la joaca undeva in spatiul lui si…ne dam la o parte. 

Asa este din joaca nu stii niciodata ca adult ce va invata copilul, unde il va purta imaginatia si unde il vor duce ideile, insa acest tip de invitatie de joacă duce la: incredere in sine, rezolvare de probleme, un flux natural al creativitatii, rezilienta in fata frustrarii, determinare ce vine din desfasurarea ideilor unele dupa altele fara barierele adultilor

Jos cu fisele si activitatile structurate de catre adulti si…sus cu joaca!

 

Sa le luam pe rand. Incepem cu spatiu. Joaca independenta are nevoie de spatiu. 

 

Daca cel mic trebuie sa apeleze la ajutorul tau in a-si lua jucariile/resursele din start joaca are de suferit. Iar in timpul ideile lui de joaca vor inceta sa mai apara, tu te vei frustra, el nu va deprinde autonomie in joaca sa si mereu vei auzi acel ”maaaaami…”

Asa ca lasa-i resursele la nivelul sau, sa le poata lua, baga inapoi. Da, chiar si cariocile, lipiciul si resursele pentru pictura! Daca ai prea multe schimba-le prin rotatie randul insa intotdeauna asigura-te ca ai jucării muzicale, de constructie, de creat artă, de joc de rol, CARTI, puzzle sau elemente de conectat si iubitul cos cu…obiecte libere (capace, dopuri, fermoare, magneti de frigider interesanti, scoici, nasturi)

Spatiul trebuie sa fie sigur. Fara obiecte ce se pot sparge, fara obiecte ce se pot inghiti, fara obiecte ce stii ca nu ti-ar placea sa se strice. Pentru ca aceste obiecte te fac sa fii ca un elicopter in preajma lui, sa te ingrijorezi constant, limitandu-i joaca si ideile si intr-un final facandu-i joaca dependenta de tine. Pune-le undeva mai sus, pana cand cel mic va obtine controlul si cognitia necesara operarii cu acele obiecte in siguranta

Spatiul lui de joaca trebuie sa fie al lui. Stii, se vehiculeaza peste tot ca jucariile trebuie stranse. Da, evident dupa ce ne jucam le strangem. INSA – copilul decide cand joaca lui s-a incheiat (de obicei ai observat ca facem noi alegerea asta bazandu-ne pe faptul ca gata nu se mai joaca cu cuburi a trecut la…puzzle si il anuntam pe copil ca trebuie sa stranga cuburile). Daca iti vine in minte imaginea cu camera plina de jucarii pe jos, inseamna ca ai prea multe jucarii si ar fi bine sa le rotesti sau…sa mai donezi din ele. 

Joaca celor mici nu este deloc unitara asa cum o percepem cu mintea noastra adulta compartimentata si organizata. Joaca lor este ceea ce pentru ochii nostri poate parea haotica, dezorganizata, ”unele peste altele”. Riscul ca noi sa intervenim la fiecare ”stadiu” adica ”ok vad ca nu te mai joci acum cu cuburile trebuie sa le strangem”…este ca cel mic a lasat acolo o idee (asemeni unui pictor care a facut conturul unui ceva pe hartie..lasand procesul creativ undeva in suspans-in creare) si noi o inchidem brusc. Ai sa fii surprins ca poate dupa ce face un puzzle copilul mai pune o piesa la cuburile acelea, sau sa ii vina ideea sa isi scoata masinile si sa construiasca garaje sau drumuri. Ce vreau sa zic este sa nu te grabesti cu stransul jucariile si mai ales sa iti trag un semnal de atentie in legatura cu stransul constructiilor mari. Tu cum te-ai simti daca dupa ce ai petrece o gramada de timp construind ceva apoi sa iti zic hai strange-le? Cam…nasol. Asa ca asigura-te ca cel mic nu este obligat sa isi demoleze creatiile si ca are un spatiu sigur unde le poate depozita ca apoi mai tarziu sau chiar a doua zi sa continue procesul creativ (poate fi un raft nu ceva super spatios).

Si asa cum trebuie sa fie al lui, ma refer aici ca regulile de joaca trebuie sa apartina copilului. Evident nu ma refer la reguli de siguranta (nu aruncam cu jucarii dure, nu desenam unde nu avem voie etc). Adica el decide daca vrea turnul sa fie stramb (daca va cadea el va intelege de acolo niste concepte de gravitatie, de fenomene fizice) sau daca broasca zboară. Copiii prin joaca exploreaza diverse idei, concepte. Sa fii sigur ca stie ca broasca face oac oac si traieste langa apa. Doar ca in acel moment, in acel scenariu de joc…broasca lui zboară. 

Este, pesemne, o broască cu atitudine!

Daca vrei sa pictezi cu cel mic un curcubeu si el…se picteaza pana la cot si amesteca toate culorile rezultand acel maro ”minunat” sa stii ca tocmai ce a facut un experiment copilul tau si a vazut ca le POATE amesteca si ca, amestecandu-le, ele SE TRANSFORMA. Pentru mai multe informatii despre schemele de joaca ale copilului, citeste aici. 

Ce conteaza este procesul prin care trece copilul, nu rezultatul! nu fisa de colorat, nu super craft-ul de pe Pinterest ci procesul cognitiv, emotional, social prin care trece copilul facand acel ceva. 

Daca-i dai unui copil in varsta de un an niste cuburi, el nu va construi cu ele. El le va linge, ciocni, arunca, manipula in toate directiile si felurile. ACEEA ESTE JOACA LUI, joaca adevarata. Scopul este procesul, adica intelegerea a cum functioneaza cuburile. Va ajunge si la constructie, insa dupa aceasta etapa de investigatie. Lasă-l, te rog. 

 

Joaca are nevoie de timp! De timp neintrerupt de adult, de timp pentru a testa  o idee fara sa fie intrerupta de ”stai ca iti arat eu”, de timp pentru a reusi ceva fara ca efortul sa fie intrerupt de ”stai ca te ajut eu”. Cand vezi ca a devenit frustrat, arata-i ce sa faca cu frustrarea, cum sa ceara ajutor si modeleaza-i efectiv ce sa faca cu greseala, nu-i rezolva direct problema, pentru ca in felul acesta nu o rezolvi ci amani descoperirea unei abiliati.

Si apoi mai este vinovatia pe care unii dintre noi o resimt.

”Daca nu ma joc cu cel mic inseamna ca il ignor”. O nu, nici pe departe. Daca iti cere prezenta sau tu vrei in acel moment sa te joci cu el, fa-o, in mod evident. Insa sa stii ca cel mic are nevoie de timp singur, sa isi puna ideile proprii in functiune, sa integreze ce a simtit, vazut si trait de peste zi sau de acum doua zile, sa simta ca poate si singur, sa se simta capabil

 

Gandeste-te cand…faci un excell pentru munca si iti suna telefonul, suna curierul, cel mic te striga ca vrea ajutorul tau la ceva, iti aduci aminte ca trebuie sa pui pranzul la cuptor. Joaca celui mic este precum excell-ul pentru tine. Si ei sunt intrerupti…de noi de cele mai multe ori. Hai ca trebuie sa plecam, nu asa, asa, nu pune aia acolo, nu fa asa. Cand noi intervenim constant in joaca lor cu acel ”hai sa iti arat cum se face un mega super castel sau sa iti arat cum sa te joci cu plastelina si ce figurine imi ies din mainle mele de super-adult” mesajul pe care il interiorizeaza cel mic este in liniile urmatoare: constructia adultului este mai buna decat a mea, deci mai bine ma opresc si il urmez pe el. 

Si apoi plictiseala. O plictiseala. Lasa-l sa se plictiseasca. Plictiseala la copiii se poate vedea ca si maaamiii hai, maaamiii fa-mi, taaaaati vino. Verifica nevoia de conectare mai intai. Poate cel mic chiar are nevoie de o imbratisare mare pentru a-si reincarca bateriile. 

Un concept ce suna foarte ”stiintific” dar care este de fapt extrem de simplu. 

Bun venit in zona proximei dezvoltari. (Lev Vigotski). Ti se pare ca al tau copil doar pune cuburile unele peste altele si tu te gandesti la castele pe turnuri. Mai intai verifica varsta (turnurile complexe incep dupa varsta de aproximativ 3 ani, in functie si de interesele si experientele copilului). Si apoi ajusteaza-ti rolul. Invatarea copiilor nu arata intotdeauna liniara, ci ca un grafic cu suisuri si coborasuri si desele platouri lineare. Rolul nostru, fie cel de educator sau cel de parinte, in conformitate cu teoria invatarii sociale a lui Lev Vigotski, este sa oferim un mic ”ghiont”, un mic impuls invatarii. Adica o mica informatie adusa in platoul sau coborasul invatarii unde sa zicem ca se afla cel mic care sa ii provoace un aha. Apoate fi o intrebare deschisa in legatura cu un posibil urmator pas, poate fi o asezare strategica a unei jucarii ce stimuleaza un aha, poate fi o resursa adusa in planul vizual al copilului ce sa ii porneasca o idee.

”hmmm…ce-ar fi sa pun cubul acesta in partea celalalta?” ”uu oare as putea din aceste cuburi sa fac o pista de masini?”

Invitatiile la joacă. Pentru toti copiii joaca independenta este naturala. Daca pentru mers au nevoie sa ii sprijinim din cand in cand, pentru mancare au nevoie ca noi sa o preparam…pentru joaca ei au nevoie de noi…sa ne dam la o parte. Insa cateodata avem nevoie sa aducem efectiv constient joaca independenta ”inapoi” daca sa zicem…s-a pierdut pe parcurs. Cum? Aranjand aceste invitatii la joacă. Poate copilul se pierde printre alegerile jucariilor sau s-a acomodat prea mult cu ecranele, sau s-a obisnuit sa ii scoti tu cu ce jucarii sa se joace. Schimba foaia cu aceste invitatii. Aranjeaza o resursa sau un tip de jucarie in asa fel incat sa creeze un ”ha, ia te uită!” si sa invite la o actiune (o masinuta ce da sa intre intr-un garaj, un animal ce pare sa manance din ceva, o figurina ce pare ca aranjeaza un…tort pe masa din bucatarie)

Poti aranja plusuri intr-un cerc fiecare avand un instrument muzical (poate fi si o lingura de lemn cu o cratita mica! Nu trebuie sa fie ceva fancy ” ) si la mijloc o eșarfa colorată sau o sticla de plastic cu orez in ea.

Poti aranja niste pensule pe o hartie unde ai pictat deja cateva cercuri colorate.

Poti aranja un sir de cuburi de lego dupa un anumite model sau de o culoare lasand cosul langa pentru copil sa aleaga urmatoarele piese.

Stii deja ca joaca senzorială (boabe, seminte, paste…) este favorita pentru copiii (nu e de mirare caci ea este de tip deschisa, observi deja un tipar legat de aceasta deschidere a resurselor, intrebarilor folosite si a jocului in sine, nu-i asa?), insa nu vrei sa faci dezastru? Ai doua posibilitati: ori aranjezi un spatiu sigur pentru aceasta joaca (balcon, tava mare cu pereti inalti- poate fi si o mini piscina gonflabila in care sa intre cu totul acolo cand se joaca cu orez) ori recurgi la resurse senzoriale ”un pic mai curate” de tip bucati de materiale intr-un cos iar langa pune niste figurine (vei vedea ca materialele vor deveni repede paturici sau altceva, aranjeaza cateva animale de ferma/jungla si rupe in bucati cateva servetele/hartie colorate cu carioca verde pe post de iarba.

Cum gandesti o astfel de invitatie?

Ce interese are copilul meu? Ce scheme de joaca are active in aceasta perioada?

Sa zicem ca ii plac masinile, schema de joaca poate fi cea de traiectorie(urmareste trasee) sau rotativa (ii place ca se invart rotile). Ce fac masinile? Merg pe un drum. Cum fac drumul? Lipesc pe jos niste banda adeziva de hartie, desenez pe niste foi un drum si le lipesc pe jos sau pe o masa mai mare, fac un drum din cuburi sau din lego, sau orice alta idee iti vine de a marca un drum. Scoti armata e masinute, le aranjezi la START, una o pui deja pe traseu si…gata.

Si intrebandu-te ce poate face copilul in acest episod de joaca, observa daca iti vin in cap limite si distinge intre cele de siguranta si cele ce vin din mintea critica de adult si ofera-i in spatiul sau de joaca si ”hint-uri” de prelungire a ideilor (poate fi un politist dintr-un alt set de joaca, sau o bariera de masini din setul de trenulete…). Asta este pratica din ceea ce descriam mai sus a zonei proxime a dezvoltarii. Este acea structura de suport a jocului si invatarii ”asamblata” de adult.  

Cu fiecare episod de joaca independenta copilul va exersa acele idei, acei ”muschi” ai jocului autonom iar tu vei exersa acea incredere in el ca poate, acea incredere ca il poti lasa la joaca fara sa ii aprinzi televizorul daca vrei sa faci o ciorba,