Ajutor! Copilul meu musca/loveste/impinge! Copilului meu plange in fiecare dimineata si nu vrea sa mearga la gradinita! Copilului meu ii este frica sa doarma singur! Lista poate continua cu o multime de frici, temeri, comportamente ce noua (adultilor) ni se pot parea irationale. Hai sa cunoastem mai in detaliu una dintre cele mai eficiente metode ce ajuta la integrarea emotiilor puternice ale celor mici intr-un comportament constructiv si pozitiv: metoda povestilor.
Mai intai sa ne uitam putin la creier: doua emisfere – dreapta si stanga. Pe scurt, emisfera stanga se ocupa cu logica, rationalizare, limbajul verbal, ii place ordinea si sa “inteleaga” lucrurile. Emisfera drepta iubeste limbajul nonverbal (expresiile faciale, ton, contact vizual), se preocupa de cum anume se “simte” o experienta, autobiografia (amintiri personale) si lucreaza in parteneriat strans cu amigdala (instincte primare, emotii puternice). In special in primii 3 ani de viata emisfera dreapta domina, adica cel mic este guvernat de emotii, impulsuri si sentimente. Am scris despre cum se nasc episoadele de furie/crizele emotionale intr-un articol recent ….link??
Cei mici trec des prin experiente dureroase, dezamagitoare, infricosatoare si de multe ori aceste interpretari (ale emisferei drepte) pot fi coplesitoare pentru ei aducand tot felul de senzatii ciudate si emotii mari. Pentru a depasi mai usor aceste momente, noi, adultii, trebuie sa ii invatam inca de la inceput cum anume sa recunoasca/gestioneze aceste trairi (sa aducem “intelegerea” din emisfera stanga) – evident in limita normala a dezvoltarii cognitive a celui mic. Una dintre cele mai de succes metoda este cea a povestilor. Tinem cont aici de faptul ca o poveste poate fi spusa, cantata, dansata sau exprimata prin miscari, pictata sau “jucata” in jocul imaginativ a celor mici prin papusi/animale/figurine. Poate fi scurta sau lunga in functie de abilitatile de ascultare si intelegere a copilului. Functineaza in aceeasi masura la copii de 9 luni cat si la adulti.
Atunci cand cel mic participa intr-o poveste cu personaje familiare el invata, mai usor, noi metode de comportament, de adaptare, de exprimare prin intermediul empatiei si a ”muncii emotionale” pe care o depune (involuntar!) pentru a intra in pielea personajului. . Ele creaza un mediu sigur si confortabil pentru cel mic (emisfera dreapta se relaxeaza, amigdala se simte in siguranta), limbajul verbal ajuta la etichetarea, descifrarea sentimentelor personajelor (emisfera stanga incepe si “intelege” ce se intampla) iar scenariul conduce copilul inspre asimilarea comportamentelor demonstrate de personaje.
Cand spunem povesti nu ne referim obligatoriu la carti cu tematica exacta. Nu este nevoie sa avem cate o carte despre fiecare situatie pe care vrem sa o “povestim” cu cel mic. Stim deja ca cei mici invata, descopera prin joaca asa ca putem inventa scenarii folosindu-ne de papusi/animale si figurine (tinand cont de preferintele copilului) si putem povesti verbal tot felul de intamplari inspirate din viata celor mici de zi cu zi.
Joaca de rol si cea cu figurine permite copilului sa isi imagineze ca este altcineva, putand astfel sa exteriorize mai usor trairi si idei interioare si sa experimenteze diferite tipuri de comportament. Asa ca prin intermediul acestora, putem foarte usor sa ne jucam de-a “situatia problematica”, si sa modelam comportamentul constructiv si pozitiv. Spre exemplu asa am procedat cand Eva a trecut prin perioada muscatului la gradinita (in jurul varstei de 1 an si 8 luni). Ne-am jucat cu papusi, cu figurine cu animale in fiecare zi, reuseam sa strecor cate un scenariu de muscat/ciupit sau lovit prin joaca ei modeland cand personajul cel muscat cand cel care musca si exemplificand cu diverse scenarii alternative de comportamente positive.
- folosind aceeasi ideologie de baza, putem aplica aceeasi metoda (a povesti) in situatii intalnite zilnice, spre ex: Eva a cazut in scara blocului si si-a spart buza. Dupa ingrijirile necesare, tinand-o in brate, i-am repovestit tot evenimentul: “Am fost afara si ne-am plimbat cu bicicleta, apoi am intrat in bloc sa o parcam si urcand pe scari te-ai impiedicat si te-ai lovit la gura. Te- a durut foarte tare si ai plans. Insa am fost la baie sa ne spalam, ai fost foarte curajoasa si ai stat cu gheata la gura si acum vad ca te simti mai bine”. Aceasta modalitate de a numi sentimente, de a repovesti evenimente duce la o intelegere mai buna a acestora, la dezvoltarea limbajului, a memoriei autobiografice si a inteligentei emotionale.
- In timpul jocului putem introduce tot felul de scenarii ce exploreaza emotiile. Spre exemplu: aseara ma jucam cu Eva cu casutele si figurinele Lego. In timpul jocului, figurina mea a vrut sa intre in casa Evei. Ea a zis “Nu! Nu ai voie!” Atunci eu am modelat o fata trista si cu o voce trista am spus “Dar..eu sunt trist acum! Sunt trist pentru ca nu ma lasi sa intru sa ma joc cu tine! Vreau si eu sa intru la tine in casuta sa ne jucam impreuna! Eva deja a facut ochii mari la mine si imi dadeam seama ca proceseaza ce, cum sa se comporte. Cu un zambet larg pe fata mi-a luat figurina din mana si a zis “ Bine, Bine hai intra si tu”, apoi eu am continuat dialogul “Wow ce vesel ma simt acum ca ne jucam impreuna, imi place mult cand suntem impreuna!”
- Nu exista prea “multe carti”, cumparati/imprumutati/carti vechi/noi. Intotdeauna citeste cartea inainte sa o citesti copilului (iti da posibilitatea sa verifici textul, revizuiesti in caz ca vrei sa schimbi ceva din text, iti permite mai multa “joaca” cu intonatia si cu intrebarile sau gesturile/expresiile ce doresti sa le incorporezi in poveste)
- Citeste/jucati povestea cand copilul este calm si receptiv
Aceste mici “interventii” in joaca celui mic nu trebuie sa-i copleseasca propriile idei de joaca insa, din cand in cand si constant daca introducem acest gen de scenarii, subliniem in carti (uite vezi cum simte acum ca x s-a intamplat, modeland expresii faciale si tonalitati), atragem atentia in parc sau pe strada asupra emotiilor altor oameni si folosind explicatii adecvate nu facem decat sa crestem inteligenta emotionala, empatia si capacitatea copiilor de a-si intelege propriile emotii si trairi.
