Televizorul cauzează autism virtual?

September 10, 2020
7:39 am
0 comments

Ce ne spune știința?

Cum interpretăm studiile din acest relativ nou domeniu de cercetare?

Ce știm cu siguranță că este adevărat și ce reprezintă frica bazată de păreri vehiculate în mass-media?

Scriu acest articol cu speranța că dacă ȘTIM care sunt faptele științifice și care sunt doar părerile mass-media ce înconjoară autismul și autismul virtual, nu mai aruncăm în stânga și dreapta, pe grupuri de părinți sfaturi/păreri “gratuite” despre copii “autiști” despre cum dacă cel mic se uită la televizor/tablet/telefon, gata, e clar o să aibă autism. Este foarte frustrant pentru un specialist să observe cu câtă ușurință acest termen s-a transformat într-o etichetă prea des folosită.

Autismul face parte dintr-un grup de tulburări (Tulburari din Spectru Autismului) de dezvoltare ce cuprinde dereglări, mai mult sau mai puțin grave, în 3 arii principale: dezvoltare socială, emoțională și cognitivă. Cauze? Răspunsul ÎNCĂ se află ascuns undeva în dezbaterea genetică vs. mediu înconjurător (vârsta mamei, poluare). Cert este că răspunsul, pe care încă nu îl cunoaștem, va fi unul complex ce se va naște din îmbinarea geneticii, epigeneticii și a factorilor de mediu. În general, TSA este diagnosticat până în vârsta de 3 ani deci mai departe vorbim în special de impactul ecranelor asupra dezvoltării copiilor de pana în vârstă de 3 ani.

Autismul virtual (Zamfir, 2018) a fost descris prima dată de catre un grup de psihologi români care au observat, în cadrul programului lor de recuperare, că unii copii diagnosticați cu TSA s-au recuperat mai rapid decât alții. Luând istoricul lor sub lupă, au observat că acești copii (cu recuperare mai rapidă) aveau în comun consumul excesiv de media (mai mult de 4-5 ore/zi) la vârsta de 0-3 ani. Recuperare însemnând că după finalizarea programului copii prezentau doar probleme de înțelegere a complexității emoțiilor și a relațiilor umane, a conceptelor abstracte și de exprimare corectă (adică dupa recuperare, copii prezentau simptomatologie caracteristică sindromului Asperger). Adică este important să înțelegem că recuperarea nu a fost completă. Dr. Zamfir descrie autismul virtual ca fiind un set de simptome similare autismului din cadru TSA însă ce are drept cauză deprivarea motorie și socioafectivă în urma consumului de mediu virtual mai mare de 4 ore/zi la copii de 0-3 ani. La nivel internațional termenul de autism virtual nu este recunoscut, în literatura străină apare o tulburare asemănătoare- EES (electronic screen syndrome – Fisher), cercetări se fac în continuare pentru a clarifica mai bine relația complexă dintre expunerea prelungită la ecrane și dezvoltarea creierului.

Sunt multe corelații dovedite însă asta nu înseamnă automat și cauzalitate, este posibil să însemne și că expunerea prelungită la ecrane poate exagera simptomatologia TSA deja existentă sau că cei care suferă de TSA sunt mai atrași de ecrane și de aceea petrec mai mult timp în fața lor.

Așadar ar trebui să ne ferim să sărim la concluzia de cauzalitate simplă și directă, în special în aceste timpuri când convorbirile telefonice video cu cei dragi sunt mult mai frecvente, când unele cursuri au loc online, când multe familii se confruntă cu conflictul între munca de acasă și îngrijirea unui copil mic ce necesită multă atenție și prezență.

Mai departe, lăsăm deoparte eticheta de autism și vorbim strict de expunerea prelungită la ecrane ale căror efecte sunt stabilite deja că sunt negative: atenția diminuată, limbaj întârziat, dificultăți de înțelegere și exprimare, tulburări de comportament (anxietate, tulburări de somn, abilități de interacțiune socială defectuoase), obezitate. De ce? Pentru că…

…experiența expunerii prelungite la ecrane se întâmplă în lipsa interacțiunii reale cu adulții, în lipsa stimulării holistice de care are nevoie cel mic pentru a înțelege lumea (având parte doar de stimulare auditivă și vizuală).

De multe ori informația prezentată video este mult prea rapidă, mult prea agresivă pentru creierul lor aflat în dezvoltare și pentru capacitatea lor de a discerne. Recomandarea generala OMS (Organizația Mondială a Sănătății) este ca până la 2 ani cel mic să nu fie expus deloc la ecrane iar 2-5 ani să nu depășim o oră și că cel mai benefic pentru dezvoltarea lor este să se joace. Dar știm și că realitatea stă un pic altfel. De multe ori introducem televizorul pentru că avem nevoie de o pauză, sau să facem ceva pe care credem că nu îl putem face dacă atenția noastră este îndreptată și către cel mic. Totuși, să nu uităm că cei mici nu se joacă pentru ca au nevoie de o ocupație, joaca lor este născută, intrinsecă și singura lor modalitate de a cunoaște lumea. Noi, adulții, fără să ne dăm seama de multe ori “deranjăm” această abilitate a lor de a se juca, singuri, chiar pentru o bună bucata de timp cu jucării, materiale textile, cărți, treburi casnice, muzică și cărți audio.

Deci, ideea este că ecranele nu sunt periculoase ca atare, fiecare familie își are propriul context de viață iar graba către judecată ar trebui să fie ultimul lucru pe care îl facem când ne raportăm unii la alții. Așadar am adunat câteva recomandări în privința televizorului

1. continutul este foarte important: să se desfășoare lent, să poata fi ușor de urmărit, subiectul să fie unul prosocial (chiar și când mesajul prosocial este amestecat printre conflicte violente – adică totul se termina cu bine- copii, în mod natural, se vor axa doar pe partea agresivă), și ușor de înțeles pentru nivelul cognitiv al copilului

Fara reclame

1. Există și emisiuni care sunt demonstrate științific că sunt benefice. Da, întradevăr sunt mai vechi (cercetarea are nevoie de timp!) cum ar fi Sesame Streat, Barney, Mister Roger’s Neighborhood (este extraordinar!)
2. când statul la televizor se transformă în “hai să ne uităm împreună, ca și familie, la …finding dory” spre exemplu și discutăm despre ce vedem, despre ce simțim, idei etc “statul la televizor” poate căpăta valente pozitive.