Salut sunt Roxana de pe PLai ai astazi vorbim despre un subiect arzator, ce orice parinte, orice adult ce a stat prin preajma unui copil de pana in 3 sau 4 ani stie despre ce e vorba. Acel ”Hai să îți pui pijamaua- nuuuu!”, ”Hai să ieșim afară- nuuu!”, ”Hai să mâncăm- nuu!”, ”Hai să ne spălăm pe dinți- nuu!”, ”Hai să strângi jucăriile- nuu!”, ”Stai să-ți arăt cum se pune asta aici (jucarie, mecanism)- nuu!”, ”Lasă-mă să îți leg șireturile- nuu!”. Și lista poate continua… 

 Pune pauză puțin și întreabă-te: Azi, copilul tău ce decizii a luat? A avut ocazia să planifice și să organizeze ceva? A avut ocazia să construiască un turn înalt și să-l dărâme – fără să-i atragi atenția că nu e bine așa? A avut ocazia să picteze fără să-i iei mânuța lui și să-i arăți cum se pictează? A avut ocazia să își pună rochia roz peste pantalonii verzi cu cizmele mov și căciula roșie?

• De ce copiilor le place atât de mult să spună ”NU!”? Sunt ”doar” câteva cauze: 
• 1. Imaturitatea abilității creierului de a controla impulsurile. Creierul lor pur și simplu nu este la acel nivel. Vor ceva sau nu vor ceva, ei acționează imediat. Creierul lor este ocupat momentan cu altceva, cu cam 700 de conexiuni neuronale noi/secundă. 
• 2. Instinctul (nevoia) uman de bază… la sfârșitul primilor 3/4 ani de viață avem în fața noastră un mic om capabil și independent. Independența și capacitatea de a face chestii singuri, explorarea lumii înconjurătoare (ce unde cum cât în ce fel când)  sunt axele lor interioare. Se învârtesc cu o viteză impresionantă și…tot timpul. Independența și abilitatea de a stăpâni fenomene/capacități sau aptitudini se naște din posibilitatea de a fi în control, de a învăța din experiență, din propriile decizii. 
• 3. Le place acea senzație pe care o simt atunci când noi le dăm o directivă și ei cu zâmbetul pe buze spun ”nu!” (acum hai să văd ce-o să faci?). Este un experiment social tare interesant pentru ei, pentru că până acum ei au tot auzit NU și au trebuit să se conformeze iar acum… au și ei putere! 
• 4. Este modul lor de a se diferenția de noi. Este drumul clădirii imaginii de sine. Testează cum este să fie altfel. Dacă noi vrem să mâncăm ”hmmm ia să fac eu altfel”.
• 5. Somnul insuficient și la ore nesănătoase + zahărul din alimentație = scăderea atenției, reducerea abilității de a citi expresiile faciale a celor din jur, hiperactivitate, comunicare deficitară = conflict

Ce putem face noi, atât părinți cât și educatori sau orice alt adult ce se ocupă de copii?

1. Să ne uităm puțin la noi înșine și la reacția noastră în fața acestui NU. Dacă putem muta reacția din sfera luptei de putere (nu este plăcut să auzim asta, știu) în sfera ”ok, la ce zice, de fapt, ”nu”? Că nu-mi zice mie, zice ”nu” la situația în sine”. Așa cum nici noi nu suntem de acord cu unele alegeri ale lor așa și ei au dreptul să fie în dezacord cu unele decizii ale noastre (oricât de logice, minunate și fantastice ar fi ele pentru noi). Și e ok să simtă uneori asta în fața unei limite sau a unei situații ce nu le face plăcere. Rolul nostru nu este să îi negăm emoția ”nu este ok să-mi zici nu, ba da trebuie să ne spălăm pe dinți, nu trebuie să fii așa contra”, sau să o reparăm ”gata gata, bine, nu ne mai spălăm azi, nu mai fii supărat”, ci este acela de a-l ajuta cu toată emoția lui prezentă să navige acea situație ”văd că nu-ți prea convine lucrul ăsta, însă spălatul pe dinți ne ajută dinții să fie sănătoși să nu se îmbolnăvească. Așa că o să te ajut să îți păstrezi dinții sănătoși!”. Apoi de aici introducem cântecele rutiniere, jocuri rutiniere de ”eu te spăl tu mă speli”, sau alegeri în ceea ce privește pasta/periuța. 

Știi, îți tot spuneam de modelare în mai toate articolele. Copiii chiar sunt oglinzile noastre fie că vrem sau nu. Așa că dacă limbajul nostru conține mulți NU, în momentul când va putea și al lui va conține mult NU. Dacă noi țipăm când suntem nervoși și cel mic va face același lucru. Dar la fel cum pe noi ne eliberează plânsul sau țipatul la fel funcționează și în cazul copilului.  

2. Evită tentațiile. Marea majoritate a adulților dacă văd o gogoașă proaspătă caldă pufoasă…nu vor rezista tentației. Putem schimba mediul copiilor astfel încât să fie independent fără să audă ”nu acolo, nu ai voie în sertarul ăla, ai grija cu aia, lasă prelungitorul ăla! nu băga degetele în priză!” Observă peste zi care sunt ”punctele fierbinți” ale casei și încearcă să vezi dacă poți îmbunătăți ceva. 
3. Cu cât are mai mult control și independența cu atât nu va simți nevoia să o ”strige”. Cu cât îi lăsăm să-și aleagă haine, încălțări, cum să se manifeste în diverse situații, cu cine să se joace și cu ce pînă la chestii minore furculițe, farfurii sau ce clame, cu atât ”paharul” lor de control va fi mai plin.

* nu te aștepta să inițieze el aceste alegeri, vino tu mereu cu inițiativele alegerilor până ce ușor-ușor va integra stilul de gândire și te vei ”trezi” cu un copil ce va veni singur cu soluții.  

4. ”NU-urile din capitolul ”așteaptă puțin si vei putea obține acel lucru!”. Ai auzit de faimosul test bezea? Copiii stau la masă cu o bezea în fața și primesc instrucțiunea de a aștepta 15 min că apoi adultul va veni cu încă o bezea. Unii copii au așteptat adultul, unii au mâncat-o la câteva minute după ce adultul a plecat din cameră. Cercetătorii au legat acest control de sine de succesul academic ulterior. ÎNSĂ ce variabilă a fost studiată apoi mai atent a fost un factor de a determinat schimbări uluitoare în rezultatul testului. ÎNCREDEREA copilului în adult. Încrederea că adultul se va întoarce cu a doua bezea. Când această variabilă a fost manipulată de către cercetători rezultatul a fost că cei mici reușesc să își stăpânească mai bine nevoia de satisfacție imediată atunci când au încredere în adult. Acesta este un argument extrem de valoros în recomandarea de a ne păstra întotdeauna promisiunile, că păcălelile nu merg absolut deloc și că poate ar trebui să îi vedem pe copii ca parteneri egali în relație cu noi. 
5. Să ne mutăm din cercul vicios atitudini negative- comportament agresiv/negativ- atitudini negative în POZITIVITATE. De exemplu ”ok, îți dau să pictezi, dar să nu te prind că faci dezastru ca data trecută, să nu mai arunci apa din pahar, să pictezi acolo la masa ta, daaa?” schimbă în ”1. vrei să pictezi deci? Super! 2. (alegem un loc în casă unde e cel mai puțin probabil să ne deranjeze ”dezastrul” – baie/ hol, ceva ce se șterge rapid chiar de către copil) 3. Vii cu mine să punem apa în pahar? Facem câteva experimente îl umplem – el golește și verbalizăm ”Ups acum nu mai am apă pentru pictură, aaa acum am apă pot să pictez, o vai..acum nu mai am” 4. Hai să pictăm/pictezi pe foaie de data aceasta 🙂 )

”Hai să ne punem pijamaua, că e timpul de culcare! NU!” schimbă cu „Hai să-ți alegi cu ce te îmbraci pentru a merge la poveste”  – unde și acolo își poate alege poveștile, sau tipul de activitate liniștită, relaxantă pe care o aveți înainte de somn.

”Hai să mâncăm! Nu!” schimbă cu ”Ce vrei să mâncăm în seara asta paste sau…MBS?”. Nu, nu este despre a găti 17 feluri de mâncare ci despre a implica copilul în decizia familiei asupra meniului. 

* să putem oferi opțiuni este un lucru absolut minunat! Atâta vreme cât ele sunt relativ limitate pentru a nu-l bulversa! Pasul următor este să îi acordăm TIMP să proceseze, să cântărească și apoi să facă o alegere, ca evident apoi să se răzgândească!

6. Te enervezi că micuțul tău de 3 ani nu poate sta la masă la restaurant? După câteva rugăminți, limite și încercări de negocieri el a început să țipe, să alerge, să dărâme solnița? Păi…normal că a făcut asta. Pentru un copil atât de mic să se abțină de la un impuls ce îi guvernează creierul (mișcare, explorare)  este…imposibil la vârste așa mici! Este extrem de important să înțelegem care sunt pragurile copiilor de ”eu pot asta” în funcție de vârsta lor. Pentru că, de cele mai multe ori, aici este problema, vrem mai multe de la ei decât pot ei oferi. Iar cerințele neadecvate nasc doar frustrare, țipete, furie (din partea amândurora).
7. Jocuri ce ajută la creșterea stăpânirii de sine: Statuile muzicale (sau jocul de-a semaforul) unde copilul se oprește în mișcarea lui la semnalul adultului; Simon says (adaptat la lb romana) unde cel mic trebuie să asculte și să mimeze adultul și apoi invers, yoga și exerciții de mindfulness.
8. Să ne alegem strategic bătăliile. Multe din ”NU”-uri chiar merită o glumă și atât. ”Nu vreau să-mi pun pijamauaaa!” – Noi: cu o față evident exagerată și amuzantă ”Pofttiiim?? Păi o să cam îngheți în chiloți. Dacă te transformi într-un cub de gheață în noaptea asta?” Lăsăm să treacă câteva minute, căutăm o poveste, pijamalele sunt la vedere și…e posibil ca după o poveste să ceara singur pijamalele (copiii tind natural către obiceiuri!). 

– Îmi doresc ca micuțul meu să fie independent și cu o voință de fier, însă nu cât timp îl cresc eu (un ”banc” citit pe internet fără sursă)- dacă putem rezista primilor ani, pe termen lung aceasta voință, acest instinct de a pune la întrebare tot, de a căuta propriile metode de a face lucrurile, de a putea spune cu tărie ”NU!” devine cam extraordinar nu?