”La 2 ani copilul meu știe să numere până la 10” sau ”La 1 an copilul meu știe toate sunetele animalelor” sau ”La 2 ani jumate copilul meu știe toate literele alfabetului”.

În toți anii de lucru în educație, nu a existat generație fără părinți care întrebau consternați ”De ce la 3 ani facem activități cu numere 1-5 când copilul lor știe deja să numere 1-10 de 1 an?” sau ”De ce literele le abordăm în programa după vârsta de 4 ani când cel mic știe alfabetul de la 2 ani și ceva?” 

De ce oare punem mai mult preț pe abilitățile cu manifestare exterioară (ce vedem noi că știe copilul) și mai puțin pe abilitățile interioare (ce înțelege copilul). 

Oare ce ne dorim mai mult: oameni buni sau elevi buni?

Oare dacă recit poezia 1..2..3..10 înseamna că știu să număr? Oare număratul nu presupune înțelegerea cantității (2 mai mic/puțin decât 4), interiorizarea ordinei numerelor, folosirea uzuală în comunicare a adverbelor cantitave mult/puțin, a numerelor în mod spontan ”uite au trecut două păsări, o brioșă pt tati una pt tine”

Oare dacă știu cântecelul alfabetului la 2 și pot recita literele înțeleg oare ce sunt literele, înțeleg cum sunt formate cuvintele? Că elefant începe cu e pentru că aud sunetul/litera e?

Aceste abilități au o natură abstractă și necesită mai multă ”muncă” din partea lobilor frontali ai creierului….care deprind ceva stabilitate și maturitate în jurul vârstei de 5 ani. Nu, nu susținem că până la 5 ani copilul nu are habar de cifre și litere, însă creierul lui nu este pregătit pentru o învățare formală și întelegerea aceste concepte abstracte. Mai mult, în primii ani de viață cei mici sunt guvernați de impulsuri, adică deși ei înțeleg, spre exemplu, că un elefant este mai mare decât un iepure, însă prezentați în poze inverse (poza cu iepurele mai mare decât elefantul) micuții noștrii vor arăta că iepurele este mai mare (efectul Stroop de percepție alterată atunci când sunt prezenți stimuli ce distrag atenția). Funcția de raționalizare a anumitor concepte abstracte pur si simplu nu există în primii ani. Spre exemplu, da stie cântecelul alfabetului, dar de fapt lui îi place cântecelul, ritmul. Copiii oricum sunt pasionați de secvențe, rutină. Nu înseamnă ca la 2/3 ani putem deja trece la cartonașe cu litere sau să facem fonetică. Din exemplu cu cântecelul putem trage o concluzie extrem de importantă. CUM ÎNVAȚĂ CEL MAI BINE COPIII? (notă: la orice vârstă de fapt învățăm mai ușor și mai bine așa dar să rămânem concentrați pe 0-5) PRIN JOACĂ. Exact, prin experiențe unde își pot folosi mâinile, corpul, ochii, nasul. Deci din start cartonașele…ar cam trebui să dispară ca și metodă de ”învățare”. 

Ce se poate întâmpla dacă insistăm cu ÎNVĂȚAREA FORMALĂ TIMPURIE? Cel mai ”bun” scenariu ar fi ca cel mic va dezvolta o aversiune față de învățare și, în general, o atitudine negativă, iar scenariul cel mai…”puțin bun” este ca cel mic să dezvolte anxietate de performanță (stii tu… gândul acela din capul lui care îi spune: nu ridica mâna că sigur nu e corectă idea asta și te faci de râs)

Păi și atunci pe ce ar trebui să ne axăm ca adulți în primii ani? PE PARTEA SOCIAL-EMOTIONALĂ…pe ”hrănirea” rădăcinilor învățării. Ca un copil să nu fie intimidat de matematică, să nu fie anxios când vorbește în fața clasei, să nu se rușineze dacă are o idee altfel de a rezolva o problemă, soluția o găsim în altă parte, nu în cea a învățării cantitative (să știe și mai multe că să nu fie intimidat șamd). 

Cu cât hrănim creierul socio-emoțional cu atât cel abstract/”studios” va deveni și el mai puternic în mod automat. Cu cat hrănim curiozitatea, încrederea în sine, curajul si stima de sine, relaționarea pozitivă, gestionarea emoțională, toleranța, acceptarea, multiculturalismul, comunicarea, joaca, iubirea față de natură cu atât restul abilităților ”intelectuale” cum ar fi cititul, matematica vin de la sine. Și nu, nu este doar un mod trendy/hippy de a privi lucrurile. Căuta te rog în pagina noastră articolul cu IMPORTANȚA ANILOR 0-5 pentru mai multe detalii despre cum se dezvoltă creierul. 

Asadar, cum ne facem copiii mai ”destepti”? 

1. EXERCIȚTIU FIZIC (dans, mișcare multă). Cum am mai descris în alte articole, mișcarea stimulează secreția de BDNF (un factor neurotrofic ce ajută la dezvoltarea celulelor neuronale ăi stimuleaza genele ce se ocupă de plasticitatea creierului), ajută masiv la dezvoltarea atenției și a abilităților cognitive, crește cooperarea și nivelul de veselie
2. (nu neapărat în această ordine) JOACA. Acea joaca liberă, fără restricții (în afară de siguranță, evident), în care copilul este liber să își imagineze, să creeze, să experimenteze lucruri noi, să greșească, să simtă, să apuce, să rotească. Joaca nu este doar un moment al zilei între două ”lecții”, este chiar MODUL LOR DE A ÎNVĂȚA. Deci orice ”activitate” pe care noi vrem să o facem cu cel mic, spre exemplu…animalele de la polul nord…le punem într-un lighean mare cu resurse senzoriale albe (servețele, esarfă alba, orez, cuburi de gheață) și creăm un DIALOG. Zic dialog, pentru că dacă începem discuția cu …”Uite ăsta e polul nord poooluul nord hai zi și tu acum, ce animal e ăsta?” ii luăm toată curiozitatea și inițiativa, bucuria de a descoperi el singur. Vrem numere? Numărăm treptele când urcăm spre casă, sau săriturile de cangur pe numerele locurilor de parcare, sau ne jucăm de-a magazinul și includem în vocabular cantități (avem 2 mere, 3 morcovi)
3. Un pic mai complicat si mai mult de explicat (dar vom avea un articol pe acest subiect) stilul de atasament. Cu cât stilul de atașament se duce către unul sigur (securizant) cu atât se pare că cei mici au rezultate mai bune la testele de inteligență (Landry, 2006; Gibbs, 2014). Are sens dacă ne gândim ca un stil de atașament securizant dezvoltă încredere, inițiativa, rezolvare de probleme, creativitate. 
4. Îi mai ajută în dezvoltare și faptul că noi, adulții, ar trebui să aflăm că INTELIGENȚA NU ÎNSEAMNĂ IQ (coeficientul de inteligență). Inteligența este o ”umbrelă” (de diverse tipuri) ce înglobează mai multe procese psihologice dintre care, poate cel mai important și ce reiese în ultimii ani în toate studiile, este MEMORIA DE LUCRU (care surpriză: și ea la rândul ei poate fi verbală, spațială etc). Știi acea abilitate care te lasă să jonglezi cu mai multe informații în același timp, pe mai multe planuri care te lasă să extragi informații din mai multe domenii pentru a forma o idee într-un altul? Acel RAM de la calculator care îi permite să proceseze mai rapid? Procesele psihologice devin mai complicate decât simplul fapt al învățarii cititului sau al scrisului. Cum putem ajuta memoria de lucru: împărțirea sarcinilor în pași mici controlabili de către copil, un dialog simplu și concret cu informații pe înțelesul copilului, încurajarea copilului să pună intrebari, încurajarea independeței, crearea unui mediu în jurul copilului în care să îi fie ușor să se concentreze (fără tone de jucării, fără tone de culori sau dezordine prea mare), atenție acordată unui somn de calitate.

Probabil ai observat că multe din aceste lucruri le faci cu siguranță deja. Concluzia? A ne concentra pe ÎNȚELEGERE, pe comunicare eficientă și pozitivă, pe descoperirea lumii înconjuratoare, pe relații și pe experiențe semnificative , pe ”wow ce interesant!”, pe ”ai cumva nevoie de o îmbrățișare?” este…suficient.